Țestoasa cu picioare roșii

Cum se ingrijeste o testoasa?

Este o specie relativ adaptabilă, dar cerințele sale sunt diferite de cele ale țestoaselor mediteraneene. Cele două elemente esențiale sunt căldură + umiditate adecvată. În special juvenilii nu trebuie crescuți într-un mediu foarte uscat.

În captivitate trebuie oferite:

• temperaturi ridicate și stabile;
• umiditate ambientală relativ ridicată;
• UVB;
• zonă de basking;
• ascunzători;
• substrat care păstrează umiditatea fără să rămână îmbibat;
• vas cu apă;
• spațiu suficient pentru deplasare;
• dietă foarte variată.

Este o specie activă și curioasă, iar adulții au nevoie de mult mai mult spațiu decât sugerează dimensiunea unui pui comercializat în pet-shop.

Incinta

Pentru juvenili poate fi utilizat un terariu mare, bine ventilat, dar care permite menținerea umidității. Spre deosebire de speciile provenite din habitate foarte uscate, un terariu complet deschis poate face dificilă menținerea umidității necesare.

Pentru un adult, aș considera aproximativ 180 × 90 cm un minimum practic, dar o incintă de 200 × 100 cm sau mai mare este mult mai potrivită. Pentru exemplarele mari trebuie oferit și mai mult spațiu.

În perioadele calde, o incintă exterioară mare și securizată este ideală, dacă temperaturile permit. Substratul poate fi format dintr-un amestec de pământ natural fără îngrășăminte și materiale care păstrează moderat umiditatea. Trebuie să existe ascunzători, zone umbrite, zonă de basking, vegetație, substrat suficient de adânc si vas de apă puțin adânc, suficient de mare pentru ca țestoasa să poată intra în el.

Umiditatea este foarte importantă pentru specie. Pentru adulți, aproximativ 60–80% umiditate relativă reprezintă un interval practic bun, cu microzone mai umede. Pentru juvenili este benefică o umiditate ridicată și stabilă, asociată însă cu temperaturi corespunzător de ridicate și ventilație bună. Trebuie evitată combinația rece + umed.

Lumina si caldura

Este o specie tropicală și trebuie menținută caldă pe tot parcursul anului. Ca valori orientative:

Zona de basking: aproximativ 32–35°C

Temperatura ambientală în timpul zilei: aproximativ 25–29°C

Zona mai rece: aproximativ 24–26°C

Noaptea: ideal să nu scadă în mod regulat sub aproximativ 20–22°C.

În interior recomand o sursă UVB de calitate, preferabil T5 HO, combinată cu o lampă separată pentru basking. Trebuie însă avut în vedere habitatul speciei. Red-footed tortoise petrece mult timp în vegetație și zone parțial umbrite și nu este un basker extrem precum unele specii de habitate deschise. Trebuie să poată alege între zone expuse și zone umbrite.

Alimentatie

Tip alimentației este omnivor. Aceasta este una dintre diferențele importante față de multe dintre țestoasele terestre. Chelonoidis carbonarius consumă în natură o combinație de frunze, flori, fructe, ciuperci, plante, material vegetal căzut, nevertebrate, melci, hoituri și alte surse animale oportuniste.

Spre deosebire de Testudo și Centrochelys sulcata, fructele pot reprezenta o componentă normală a alimentației acestei specii. Totuși, dieta nu trebuie transformată într-o alimentație bazată aproape exclusiv pe fructe dulci.

În captivitate, dieta trebuie să fie foarte variată și să conțină în principal vegetale:

frunze și plante: păpădie, pătlagină, cicoare, hibiscus, frunze de viță-de-vie, nalbă etc.

fructe: papaya, mango, pepene, fructe de pădure, smochine și alte fructe, în cantități controlate.

ciuperci: pot reprezenta ocazional o componentă foarte potrivită.

O cantitate mică și ocazională de proteină animală poate face parte din alimentație. Pot fi utilizate ocazional surse naturale precum râme, melci, limacși și insecte. Nu este necesar și nici recomandat ca animalul să primească frecvent cantități mari de carne. Trebuie evitate hrana pentru câini/pisici, mezelurile și carnea procesată.

Vitamine si suplimente

Poate exista permanent în incintă un os de sepie. În funcție de dietă, peste hrană poate fi presărat periodic carbonat de calciu.

Este deosebit de important pentru:

• juvenili;
• animale aflate în creștere;
• femele mature;
• femele în perioada formării ouălor.

Trebuie urmărit un raport favorabil calciu : fosfor în dietă. Dacă animalul beneficiază de UVB adecvat sau de soare natural, suplimentarea intensivă cu vitamina D3 nu este necesară și poate deveni problematică dacă este exagerată.

Mascul sau femela

Diferențele devin mult mai clare după atingerea maturității.

Masculul adult prezintă de obicei corp ceva mai alungit, coadă mai lungă și mai groasă, plastron concav si o „talie” pronunțată în zona mediană a carapacei. Privit de sus, masculul adult poate avea o formă caracteristică asemănătoare unui clepsidre.

Femela prezintă de obicei corp mai lat și mai rotunjit, coadă mai scurtă, plastron predominant plat si mai puțină constricție în zona mediană.

Dimorfismul poate varia între populațiile geografice, iar sexarea juvenililor este nesigură.

Reproducere

Maturitatea sexuală depinde în mare măsură de dimensiunea corporală, nu doar de vârstă. În captivitate poate fi atinsă aproximativ la 5–10 ani, în funcție de ritmul de creștere și condițiile de întreținere. Nu este recomandată accelerarea artificială a creșterii prin supraalimentare.

Chelonoidis carbonarius este ovipară. Masculii pot manifesta comportamente teritoriale și de competiție, iar curtarea include mișcări ale capului, urmărirea femelei și vocalizări. Un comportament interesant este reprezentat de mișcările laterale caracteristice ale capului în interacțiunile dintre adulți.

Femela caută un loc potrivit și sapă un cuib în substrat. Ponta este relativ mică, frecvent aproximativ 2–7 ouă, deși există variații în funcție de dimensiunea femelei și populație. Femela poate produce mai multe ponte într-un sezon. Incubația este relativ lungă și foarte variabilă, fiind influențată de temperatură și umiditate.

În captivitate, femela matură trebuie să aibă acces la un substrat suficient de adânc și potrivit pentru săparea cuibului.

Hibernare

Chelonoidis carbonarius nu hibernează și nu trebuie pusă la brumație.

Este o specie tropicală/subtropicală și trebuie menținută la temperaturi corespunzătoare pe tot parcursul anului. Pot exista variații sezoniere ale activității asociate precipitațiilor, temperaturii și disponibilității hranei în habitatul natural, dar acestea nu trebuie confundate cu hibernarea speciilor temperate.

În climatul României, exemplarele ținute afară în sezonul cald trebuie mutate într-un spațiu interior încălzit atunci când temperaturile scad.